Posted on

Ce este Mindfulness? Despre antrenarea atenției prin meditație și masaj

mindfulness, femeie în șezut care meditează

Conceptul de mindfulness presupune exersarea atitudinii prin care individul se concentrează asupra sentimentelor, gândurilor și stărilor de la momentul prezent și acceptarea acestora așa cum sunt. Antrenarea atitudinii de mindfulness aduce individului o serie de beneficii, începând de la normalizarea tensiunii arteriale, îmbunătățirea ciclului somn-veghe, creșterea imunității prin echilibrarea hormonului de stres și până la fortificarea memoriei și a puterii de concentrare.

Practica mindfulness poate contribui la ameliorarea sau prevenirea tulburărilor de somn, dezechilibrelor în alimentație, eliminarea comportamentelor compulsive sau simptomelor asociate anxietății. Majoritatea beneficiilor asociate acestei practici au ca punct de plecare efectul privind autoreglarea emoțiilor negative.

Sarcinile de la locul de muncă, efortul de a echilibra viața personală și cea profesională și lipsa activității fizice compun un cumul de factori care își pun serios amprenta asupra psihicului nostru, iar efectele sunt vizibile și la nivel fizic.

Prin exersarea unei atitudini neutre față de emoțiile negative reușim să reducem influența acestora în viața noastră, deci le putem gestiona mai eficient, găsind soluții eficiente care să înlocuiască reacțiile automate. Atingerea echilibrului suprem necesită practicarea în mod constant a metodelor de mindfulness. 

Meditația poate fi realizată oriunde dorești sau unde este liniște, dar indiferent de locul pe care îl alegi, trebuie să respecți câteva reguli de bază.

  • Concentrează-te asupra respirației. Elimină din jurul tău orice sursă care te-ar putea distrage, deci închide televizorul, pune deoparte telefonul și pe pauză serialul preferat, măcar câteva minute;
  • Stabilește un moment din zi în care ești liber și nu te distrage nimic pentru a te dedica practicii mindfulness;
  • Așează-te pe podea cu picioarele încrucișate, focusează-te pe aerul care intră și iese din corpul tău, observă sunetele, mirosurile din jur, precum și senzațiile care te încearcă în aceste momente. Dacă simți că mintea ta este alarmată de noi gânduri, concentrează-te din nou pe respirație. Poți adăuga un playlist cu muzică de relaxare, cu sunete din natură, muzică instrumentală. Pentru calmarea minții poți îmbina exercițiile de mindfulness și aromaterapia cu uleiuri esențială de lavandă.

Pentru dinamizarea ritualului tău de mindfulness combină exercițiile clasice de meditare cu programul Mindfulness de masaj pentru relaxare. Reglează fotoliul de masaj în poziție orizontală (Zero gravity), stabilește nivelul de intensitate pe care îl dorești pentru pernele de aer și activează programul Mindfulness. Pernele de aer sunt plasate în puncte strategice ale corpului, pornind de la umeri, brațe, talie și până la gambe, adică zonele în care se adună cea mai multă oboseală.

Pernele de aer activate prin programul Mindfulness îți cuprind întregul corp, presează cu fermitate musculatura, eliberând stresul fizic pentru revigorare mentală. Setează nivelul de intensitate pentru fiecare zonă a corpului, iar apoi concentrează-te pe respirație și asupra senzației pe care o experimentezi pe măsură ce pernele de aer îți lucrează picioarele, spatele, brațele și umerii.  

Dacă mintea ta lucrează constant și este permanent preocupată să organizeze task-uri, să rezolve probleme, să se îngrijoreze din cauza gândurilor negative, atunci antrenarea detașării emoționale prin masaj și tehnici de meditație Mindfulness te poate ajuta să rămâi concentrat asupra prezentului.